Cum puteți redirecționa mesaje
Funcția de redirecționare vă permite să trimiteți un mesaj dintr-o conversație individuală sau de grup către o altă conversație individuală sau de grup. Mesajele redirecționate sunt marcate prin eticheta „Redirecționat”, pentru a vă ajuta să vă dați seama dacă un prieten sau membru al familiei a compus mesajul pe care vi l-a trimis, sau dacă acesta a fost compus de altcineva.
Atunci când redirecționați un mesaj, puteți să-l distribuiți către maximum cinci conversații simultan. Dacă un mesaj a fost deja redirecționat, îl puteți redirecționa către maximum cinci conversații, dintre care doar una poate fi de grup. Dacă un mesaj este redirecționat frecvent, puteți să-l distribuiți către o singură conversație pe rând.
Redirecționarea mesajelor
- Într-o conversație individuală sau de grup, atingeți lung mesajul pe care vreți să-l redirecționați, apoi atingeți Redirecționați.
- Pentru a redirecționa mai multe mesaje simultan, puteți selecta și alte mesaje după ce l-ați selectat pe cel dintâi.
- Atingeți Redirecționați
. - Căutați sau selectați conversațiile individuale sau de grup către care vreți să redirecționați mesajele.
- Atingeți Redirecționați.
Note:
- Puteți redirecționa fișiere media, locații și contacte fără să fie nevoie să le încărcați din nou.
- Toate mesajele pe care le redirecționați și pe care nu le-ați compus dumneavoastră vor fi marcate cu eticheta „Redirecționat”, care va fi vizibilă și pentru dumneavoastră, și pentru destinatari.
Resurse corelate:
- Despre limitele de redirecționare
- Cum puteți redirecționa mesaje pe: Android | Web și Desktop | KaiOS