Cum colaborăm cu Companiile Facebook
Acest articol a fost arhivat. Pentru a vedea conținutul actualizat, consultați Politica de confidențialitate.
În acest articol, oferim informații suplimentare pentru utilizatorii noștri din Regiunea Europeană.
Ce sunt Companiile Facebook?
WhatsApp este una dintre Companiile Facebook. Companiile Facebook includ, printre altele, Facebook, Facebook Technologies și WhatsApp, acestea oferind împreună produsele Companiilor Facebook.
De ce transmite WhatsApp informații către Companiile Facebook?
WhatsApp colaborează cu și transmite informații către celelalte Companii Facebook pentru a primi servicii precum infrastructură, tehnologie și sisteme, care ne permit să furnizăm și să îmbunătățim serviciul WhatsApp, precum și să menținem siguranța și securitatea WhatsApp și a celorlalte Companii Facebook. Atunci când primim servicii din partea Companiilor Facebook, informațiile pe care le transmitem către acestea sunt folosite pentru a ajuta WhatsApp conform instrucțiunilor noastre. De exemplu, colaborarea ne permite:
să vă furnizăm servicii rapide și de încredere de mesagerie și apelare în întreaga lume și să înțelegem modul în care sunt folosite Serviciile și funcțiile noastre;
să asigurăm siguranța, securitatea și integritatea în cadrul WhatsApp și al produselor Companiilor Facebook prin ștergerea conturilor de spam și prin combaterea activităților abuzive;
să conectăm experiența dumneavoastră în WhatsApp cu produsele Companiilor Facebook.
În prezent, WhatsApp nu vă transmite informațiile personale către Facebook pentru a vă îmbunătăți experiența cu produsele Facebook sau pentru a vă oferi pe Facebook reclame mai relevante. Lucrăm constant la noi modalități de îmbunătățire a experienței utilizatorilor pe WhatsApp și pe alte produse ale Companiilor Facebook. Vă vom ține la curent cu noile experiențe pe care le oferim și cu practicile noastre referitoare la date.
Ce informații transmite WhatsApp către Companiile Facebook?
Pentru a beneficia de servicii din partea Companiilor Facebook, WhatsApp transmite informațiile pe care le avem despre dumneavoastră conform secțiunii „Information We Collect” („Ce fel de informații colectăm”) din Politica de confidențialitate. De exemplu, pentru a oferi servicii de analiză pentru WhatsApp, Facebook procesează, în numele WhatsApp și în conformitate cu instrucțiunile noastre, numărul de telefon pe care l-ați verificat în momentul înregistrării pe WhatsApp, anumite informații despre dispozitivul pe care îl folosiți (identificatorii dispozitivului asociați cu acel dispozitiv sau cont, versiunea sistemului de operare, versiunea aplicației, informații despre platformă, prefixul telefonic mobil al țării și codul operatorului, precum și indicatori care ne permit să urmărim acceptarea actualizărilor și opțiunile de control), precum și anumite informații legate de utilizare (când ați folosit ultima dată WhatsApp, data la care v-ați înregistrat contul, precum și tipul și frecvența utilizării funcțiilor).
WhatsApp transmite informații și către alte Companii Facebook atunci când acest lucru este necesar pentru promovarea siguranței, securității și integrității în cadrul Companiilor Facebook. Aici se include transmiterea de informații care ajută Facebook și celelalte Companii Facebook să verifice dacă anumiți utilizatori WhatsApp folosesc și alte produse ale companiei Facebook și să stabilească dacă celelalte Companii Facebook trebuie fie să ia măsuri împotriva unui utilizator, fie să acționeze pentru a-l proteja. De exemplu, WhatsApp poate transmite informațiile necesare pentru ca Facebook să ia măsuri împotriva unui utilizator identificat ca fiind spammer, cum ar fi informații referitoare la incident sau incidente, precum și numărul de telefon verificat de respectivul utilizator în momentul înregistrării pe WhatsApp sau identificatorii dispozitivului asociați cu acel dispozitiv sau cont. Orice astfel de transfer de date este realizat în conformitate cu secțiunea „Our Legal Basis for Processing Data” („Temeiul legal în baza căruia prelucrăm datele”) din Politica de confidențialitate.
Cum sunt folosite informațiile mele de pe WhatsApp de către Companiile Facebook?
Pentru a primi servicii care ajută WhatsApp să își desfășoare, îmbunătățească și să își dezvolte afacerea. Atunci când WhatsApp transmite informații în aceste moduri către Companiile Facebook, acestea funcționează ca furnizori de servicii, iar informațiile pe care le transmitem sunt folosite pentru a ajuta WhatsApp în conformitate cu instrucțiunile noastre.
Transmitem informații către celelalte Companii Facebook în calitatea acestora de furnizori de servicii. Furnizorii de servicii ajută companiile precum WhatsApp prin furnizarea de infrastructură, tehnologie, sisteme, instrumente, informații și cunoștințe de specialitate, pentru a ne ajuta să furnizăm și să îmbunătățim serviciul WhatsApp pentru utilizatorii noștri.
Acest lucru ne permite, de exemplu, să înțelegem modul în care sunt folosite Serviciile noastre și să facem o comparație cu utilizarea serviciilor din cadrul Companiilor Facebook. Prin transmiterea anumitor informații către alte Companii Facebook, cum ar fi numărul de telefon pe care l‑ați verificat în momentul înregistrării pe WhatsApp, precum și ultima accesare a contului, putem afla dacă un anumit cont de WhatsApp aparține sau nu unei persoane care folosește și alte servicii oferite de Companiile Facebook. Acest lucru ne permite să raportăm cu mai multă acuratețe informațiile despre Serviciile noastre și să le îmbunătățim. Așadar, de exemplu, putem înțelege modul în care este folosit WhatsApp față de alte aplicații sau servicii oferite de celelalte Companii Facebook, ceea ce ajută WhatsApp să exploreze potențiale funcții sau modalități de îmbunătățire a produsului. De asemenea, putem de exemplu să aflăm câți utilizatori unici are WhatsApp, prin stabilirea numărului de utilizatori care nu folosesc alte aplicații Facebook, precum și să aflăm numărul de utilizatori unici din cadrul Companiilor Facebook. Aceste statistici ajută WhatsApp să raporteze cu mai multă acuratețe activitatea serviciului nostru, inclusiv către investitori și instituțiile de reglementare.
De asemenea, ne ajută să explorăm modalități de a dezvolta o afacere durabilă. De exemplu, după cum am anunțat în trecut, explorăm modalități prin care persoanele și întreprinderile să comunice prin intermediul WhatsApp, ceea ce poate include colaborarea cu celelalte Companii Facebook pentru a le permite persoanelor să găsească întreprinderile care le interesează și să comunice cu acestea prin WhatsApp. Astfel, Facebook le-ar putea permite utilizatorilor să comunice prin WhatsApp cu întreprinderile pe care le găsesc pe Facebook.
Pentru a menține siguranța și securitatea WhatsApp și altor servicii din cadrul familiei Facebook.
Transmitem informații către celelalte Companii Facebook în conformitate cu secțiunea „Our Legal Basis for Processing Data” („Temeiul legal în baza căruia prelucrăm datele”) din Politica de confidențialitate, iar acestea ne transmit nouă informații, pentru a ajuta la combaterea spamului și abuzurilor în cadrul Serviciilor noastre, precum și la menținerea și promovarea siguranței, securității și integrității în cadrul, dar și în afara acestora. Așadar, de exemplu, dacă una dintre Companiile Facebook descoperă că un utilizator îi folosește serviciile în scopuri ilegale, are posibilitatea de a dezactiva contul persoanei respective și de a anunța celelalte Companii Facebook pentru ca acestea să poată stabili dacă vor să ia aceleași măsuri. Astfel, nu transmitem informații cu acest scop decât în cazul utilizatorilor despre care s-a descoperit că au încălcat Condițiile noastre de utilizare sau că au amenințat siguranța sau securitatea utilizatorilor noștri sau a altor persoane, cazuri despre care ar trebui să fie informați ceilalți membri ai familiei noastre de companii.
Pentru a asigura siguranța și securitatea serviciilor furnizate de WhatsApp și de celelalte Companii Facebook, este necesar să înțelegem ce conturi din cadrul Companiilor Facebook aparțin aceluiași utilizator, astfel încât să putem lua măsuri corespunzătoare atunci când identificăm un utilizator care încalcă Condițiile noastre de utilizare sau care reprezintă o amenințare pentru siguranța și securitatea celorlalți.
Nu transmitem date pentru îmbunătățirea produselor Facebook pe platforma Facebook și nici pentru oferirea unor reclame mai relevante pe Facebook.
- În prezent, WhatsApp nu transmite informațiile dumneavoastră personale către Facebook pentru a vă îmbunătăți experiența cu produsele Facebook sau pentru a vă oferi pe Facebook reclame mai relevante. Acesta este un rezultat al discuțiilor purtate cu Comisia irlandeză pentru protecția datelor și cu alte autorități din Europa responsabile de protecția datelor. Lucrăm constant la noi modalități de îmbunătățire a experienței utilizatorilor pe WhatsApp și pe alte produse ale Companiilor Facebook. În cazul în care, în viitor, vom alege să transmitem în acest scop astfel de date către Companiile Facebook, o vom face doar după ce ajungem la o înțelegere cu Comisia irlandeză pentru protecția datelor cu privire la un mecanism viitor care să permită o astfel de utilizare. Vă vom ține la curent cu noile experiențe pe care le oferim și cu practicile noastre referitoare la informații.
Ale cui informații WhatsApp sunt transmise către Companiile Facebook cu aceste scopuri?
Transmitem informațiile tuturor utilizatorilor WhatsApp, dacă aceștia aleg să ne folosească Serviciile. Printre aceștia se pot afla și utilizatorii WhatsApp care nu folosesc Facebook, deoarece trebuie să avem posibilitatea de a transmite informații legate de toți utilizatorii noștri, dacă este necesar, pentru a le putea furniza servicii utile de la Companiile Facebook și pentru a putea îndeplini scopurile importante descrise în Politica de confidențialitate și în acest articol.
Indiferent de situație, transmitem cantitatea minimă de informații necesară pentru îndeplinirea acestor scopuri. De asemenea, ne asigurăm că informațiile transmise sunt la zi. Așadar, dacă vă schimbați numărul de telefon WhatsApp, de exemplu, numărul dumneavoastră va fi actualizat și de ceilalți membri ai familiei Facebook care l-au primit de la noi.
Important: WhatsApp nu vă transmite lista de contacte din WhatsApp nici către Facebook, nici către alte Companii Facebook pentru folosirea acesteia în scop propriu, și nici nu avem în plan să facem acest lucru în viitor.
Ce opțiuni am în legătură cu folosirea informațiilor mele de pe WhatsApp de către Companiile Facebook?
Puteți alege oricând să renunțați la folosirea Serviciilor noastre și să vă ștergeți contul, folosind funcția Ștergere cont din cadrul aplicației. Ștergerea contului dumneavoastră WhatsApp nu va avea impact asupra posibilității de a folosi alte aplicații și servicii oferite de celelalte Companii Facebook, la fel cum ștergerea contului Facebook, de exemplu, nu va avea impact asupra posibilității dumneavoastră de a folosi în continuare WhatsApp. Vă rugăm să citiți Politica de confidențialitate WhatsApp pentru a afla mai multe informații despre ce se întâmplă atunci când vă ștergeți contul WhatsApp.