Întrebări frecvente
Selectați-vă limba
  • azərbaycan
  • Afrikaans
  • Bahasa Indonesia
  • Melayu
  • català
  • čeština
  • dansk
  • Deutsch
  • eesti
  • English
  • español
  • français
  • Gaeilge
  • hrvatski
  • italiano
  • Kiswahili
  • latviešu
  • lietuvių
  • magyar
  • Nederlands
  • norsk bokmål
  • o‘zbek
  • Filipino
  • polski
  • Português (Brasil)
  • Português (Portugal)
  • română
  • shqip
  • slovenčina
  • slovenščina
  • suomi
  • svenska
  • Tiếng Việt
  • Türkçe
  • Ελληνικά
  • български
  • қазақ тілі
  • македонски
  • русский
  • српски
  • українська
  • עברית
  • العربية
  • فارسی
  • اردو
  • বাংলা
  • हिन्दी
  • ગુજરાતી
  • ಕನ್ನಡ
  • मराठी
  • ਪੰਜਾਬੀ
  • தமிழ்
  • తెలుగు
  • മലയാളം
  • ไทย
  • 简体中文
  • 繁體中文
  • 日本語
  • 한국어
  • WhatsApp Web
  • Funcții
  • Descărcați
  • Securitate
  • Întrebări frecvente
  • Descărcați
  • Funcții
  • Securitate
  • Întrebări frecvente
  • Luați legătura

Cum vă putem fi de ajutor?

În plus, puteți consulta subiectele de mai jos pentru a încerca să găsiți ce căutați.
GeneraleSecuritate și confidențialitate

Despre criptarea integrală

Deoarece dreptul la confidențialitate și securitate este înscris în ADN-ul nostru, am inclus în aplicație procesul de criptare integrală. Atunci când mesajele, pozele, clipurile video, mesajele vocale, documentele, actualizările de stare și apelurile dumneavoastră sunt criptate integral, acestea devin securizate și nu pot fi accesate de către terți.

Mesajele personale

Criptarea integrală oferită de WhatsApp se folosește atunci când conversați cu o altă persoană care utilizează WhatsApp Messenger. Criptarea integrală asigură faptul că doar dumneavoastră și persoana cu care discutați puteți citi sau asculta ceea ce se trimite, fără ca nimeni altcineva să o mai poată face, nici măcar WhatsApp. Datorită criptării integrale, mesajele dumneavoastră sunt securizate cu un lacăt; doar dumneavoastră și destinatarul dețineți cheia necesară pentru a le debloca și a le citi. Acest proces are loc automat, fără să fie nevoie să activați vreo setare specială pentru a vă securiza mesajele.

Mesajele cu întreprinderile

Toate mesajele WhatsApp sunt protejate prin același protocol de criptare Signal care securizează mesajele înainte de a fi trimise de pe dispozitivul dumneavoastră. Atunci când trimiteți un mesaj către un cont de întreprindere WhatsApp, acesta este livrat în siguranță la destinația aleasă de întreprindere.

WhatsApp consideră ca fiind criptate integral toate conversațiile cu întreprinderile care folosesc aplicația WhatsApp Business sau care gestionează și stochează singure mesajele clienților. După ce un mesaj este primit de destinatar, acesta se supune practicilor de confidențialitate specifice întreprinderii respective. Întreprinderile pot desemna un număr de angajați sau chiar alți furnizori care să proceseze și să răspundă la mesaje.

Unele întreprinderi1 vor putea alege să folosească Facebook, compania mamă a WhatsApp, pentru a stoca mesaje și a le răspunde clienților în mod securizat. Deși Facebook nu va utiliza în mod automat mesajele dumneavoastră pentru a influența reclamele pe care le vedeți, întreprinderile vor putea folosi conversațiile pe care le primesc în scop de marketing propriu, care poate include și publicitatea pe Facebook. Aveți oricând posibilitatea de a lua legătura cu întreprinderile în cauză pentru a afla mai multe despre practicile lor de confidențialitate.

Notă: Starea criptării unei conversații criptate integral nu se poate modifica fără ca schimbarea să fie vizibilă pentru utilizator. Pentru a înțelege mai bine care conversații sunt criptate integral, citiți cartea noastră albă.

Plățile

Plățile prin WhatsApp, care sunt disponibile în anumite țări, permit transferurile între conturile de la instituții financiare. Numerele cardurilor și conturilor sunt criptate și stocate într-o rețea protejată prin măsuri de securitate avansate. Cu toate acestea, deoarece instituțiile financiare nu pot procesa tranzacții fără a primi informații legate de plăți, aceste informații nu sunt criptate integral.

Ce rol are ecranul „Verificați codul de securitate” din ecranul cu detaliile unui contact?

Conversațiile criptate integral au propriul lor cod de securitate folosit pentru a confirma faptul că sunt criptate integral apelurile și mesajele trimise în cadrul lor.

Notă: Procesul de verificare este opțional în cazul conversațiilor criptate integral și este utilizat doar pentru a confirma faptul că mesajele trimise și apelurile efectuate sunt criptate integral.

Puteți găsi acest cod în ecranul cu detaliile contactului, sub forma unui cod QR sau a unui număr format din 60 de cifre. Codul fiecărei conversații în parte este unic și poate fi comparat de către participanți pentru a confirma faptul că mesajele trimise în conversație sunt criptate integral. Aceste coduri de securitate sunt versiuni vizibile ale cheilor unice folosite în procesul de criptare. Nu vă faceți probleme, numărul nu este cheia propriu-zisă; aceasta rămâne mereu secretă.

Pentru a verifica faptul că o conversație este criptată integral:

  1. Deschideți conversația.
  2. Atingeți numele contactului pentru a accesa ecranul cu detaliile contactului.
  3. Atingeți Criptare pentru a vedea codul QR și numărul din 60 de cifre.
    • Notă: Această funcție este disponibilă doar pentru contactele dintr-o conversație criptată integral.

Dacă vă aflați fizic alături de interlocutorul din conversație, unul dintre dumneavoastră poate scana codul QR al celuilalt sau vă puteți compara numerele din 60 de cifre. Dacă scanați codul QR, iar acesta coincide, se va afișa un semn verde de bifare. Atunci când codurile coincid, știți cu siguranță faptul că nimeni nu vă poate intercepta mesajele sau apelurile.

În cazul în care codurile nu coincid, cel mai probabil ați scanat codul atribuit unui alt contact sau număr de telefon. Dacă interlocutorul dumneavoastră a reinstalat recent WhatsApp sau și-a schimbat telefonul, vă recomandăm să reîmprospătați codul trimițându-i contactului un mesaj, iar apoi să scanați din nou codul. Aflați mai multe despre schimbarea codurilor de securitate citind acest articol.

Dacă nu vă aflați fizic în apropierea contactului respectiv, atunci îi puteți trimite numărul format din 60 de cifre. Rugați interlocutorul să își noteze codul pe care i-l veți trimite, iar apoi să îl compare cu numărul din 60 de cifre care apare în aplicația sa pe ecranul cu detaliile contactului, la secțiunea Criptare. Pe Android și iPhone, puteți utiliza butonul de distribuire din ecranul Verificare cod de securitate pentru a trimite numărul format din 60 de cifre prin SMS, e-mail etc.

De ce oferă WhatsApp criptare integrală și ce efect are acest lucru asupra siguranței utilizatorilor?

Securitatea este esențială pentru serviciile oferite de WhatsApp. Am asistat la numeroase situații în care hackerii au obținut în mod ilegal informații cu caracter personal și au exploatat diverse tehnologii pentru a le face rău anumitor persoane cu ajutorul informațiilor furate. După finalizarea implementării sistemului de criptare integrală în anul 2016, securitatea digitală a devenit și mai importantă.

WhatsApp nu poate vedea conținutul mesajelor și nu poate asculta apelurile criptate integral. Motivul este faptul că procesul de criptare și decriptare a mesajelor trimise și primite pe WhatsApp are loc în totalitate pe dispozitivul dumneavoastră. Înainte ca un mesaj să fie trimis de pe dispozitivul dumneavoastră, acesta este securizat printr-un lacăt criptografic, la care doar destinatarul are cheia. În plus, cheia se schimbă de fiecare dată când se trimite un mesaj. Deși acest proces are loc în culise, puteți confirma faptul că mesajele dumneavoastră sunt protejate dacă verificați codul de securitate de pe dispozitiv. Puteți afla mai multe despre cum funcționează acest proces citind cartea noastră albă.

Mulți ne-au întrebat cum afectează criptarea noastră integrală forțele de ordine. WhatsApp apreciază munca depusă de forțele de ordine pentru a proteja persoanele din toată lumea. Fiecare solicitare din partea forțelor de ordine este atent analizată, validată și abordată în funcție de legile și politicile în vigoare, acordând prioritate cererilor urgente. În cadrul eforturilor noastre de a educa agențiile de aplicare a legii, am publicat detalii privind informațiile limitate pe care le colectăm, precum și procesul de solicitare a acestor informații de la WhatsApp; puteți citi detaliile aici.

Pentru a afla mai multe despre securitatea pe WhatsApp, vă rugăm să vizitați pagina Securitatea pe WhatsApp.

1În 2021.

V‑a fost util acest articol?
DaNu
De ce nu v‑a fost util articolul?
  • A fost neclar
  • Nu mi-a răspuns la întrebare
  • Soluția nu funcționează
  • Nu-mi place funcția sau politica
Vă mulțumim pentru feedback
Înapoi la Întrebări frecvente

WhatsApp

  • Funcții
  • Securitate
  • Descărcați
  • WhatsApp Web
  • Business
  • Confidențialitate

Companie

  • Info
  • Cariere
  • Marca companiei
  • Luați legătura
  • Blog
  • Povești WhatsApp

Descărcați

  • Mac/PC
  • Android
  • iPhone

Ajutor

  • Întrebări frecvente
  • Twitter
  • Facebook
  • Coronavirus
2021 © WhatsApp LLC
Confidențialitate și Condiții