Despre linkurile suspecte

Android
iOS
Web şi desktop
Mac
Anumite linkuri pe care le primiți în conversații pot fi însoțite de un indicator care vă înștiințează că linkul respectiv este suspect.
Indicatorul apare atunci când un link conține o combinație de caractere care este considerată neobișnuită. Cei care trimit spam folosesc combinații de caractere care induc în eroare pentru a vă convinge să accesați anumite linkuri. Aceste linkuri pot crea impresia că deschid site-uri web autentice, dar, de fapt, vă redirecționează către pagini suspecte.
Iată un exemplu de link suspect:
https://ẉhatsapp.com/free-tickets
Notă: Primul caracter arată ca litera „w” dar, de fapt, este caracterul „ẉ”. Aceasta poate fi o metodă de inducere în eroare pentru accesarea unui site web care nu are legătură cu WhatsApp.
Atunci când primiți linkuri, este bine să verificați cu atenție conținutul mesajelor respective. Dacă atingeți un link marcat ca fiind suspect, se va afișa un mesaj pop-up care evidențiază caracterele neobișnuite din cadrul acestuia. Aveți posibilitatea de a accesa linkul sau de a reveni la conversație.
WhatsApp verifică automat dacă linkurile primite de utilizatori sunt sau nu suspecte. Pentru a vă proteja confidențialitatea, aceste verificări au loc doar pe dispozitivul dumneavoastră. Nu uitați că, datorită procesului de criptare integrală, WhatsApp nu are acces la conținutul niciunui mesaj.
Pentru a afla mai multe despre cum vă puteți proteja pe WhatsApp, citiți acest articol.
V-am răspuns la întrebare?
Da
Nu