Numărul de telefon este deja înregistrat pe WhatsApp

Toate conturile WhatsApp sunt legate de numere de telefon mobil. Din moment ce operatorii de rețea refolosesc numerele de telefon scoase din uz, este posibil ca fostul deținător al numărului dumneavoastră să fi avut cont WhatsApp.
Dacă persoana respectivă nu și-a șters contul WhatsApp, este posibil ca dumneavoastră și contactele dumneavoastră să vedeți numărul dumneavoastră de telefon pe WhatsApp înainte să vă activați contul. Există și posibilitatea să vedeți poza de profil și informațiile din secțiunea Info ale altcuiva asociate numărului dumneavoastră.
Nu aveți niciun motiv de îngrijorare. Situația se datorează doar faptului că fostul cont nu a fost șters, deci vechile informații există încă în sistemul nostru. Acest lucru nu înseamnă că fostul deținător al numărului de telefon are acces la contul WhatsApp pe care îl activați folosind numărul respectiv. Conversațiile și datele dumneavoastră de pe WhatsApp sunt în siguranță.
Pentru a ajuta la eliminarea confuziei privind numerele refolosite, WhatsApp monitorizează inactivitatea conturilor. Dacă un cont nu este utilizat timp de 45 de zile și apoi este activat pe alt dispozitiv mobil, considerăm că numărul respectiv a fost refolosit. Imediat ce stabilim acest lucru, ștergem vechile informații asociate numărului de telefon, de exemplu poza de profil și textul din secțiunea Info.
Ţi-am răspuns la întrebare?
Da
Nu